La data de 13.07.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus trimiterea în judecată a patru inculpați, aflați în stare de arest preventiv, respectiv în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.
De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei față de doi inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri și de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
La data de 10.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea celor doi inculpați, față de care s-a dispus disjungerea, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, răzbunare pentru ajutorul dat justiției și lovirea sau alte violențe.
În cauză s-a reținut faptul că în perioada 2020-2022, în stare de minorat, dar și ca major, unul dintre inculpați a comercializat droguri de risc către consumatori din județul Sălaj, iar împreună cu cel de al doilea inculpat, în lunile septembrie și octombrie 2022 au agresat două persoane vătămate ca răzbunare, pentru declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, dar și pentru a le determina să își modifice aceste declarații.
În cursul zilei de astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, al polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
M. S.
[…] La data de 13.07.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus trimiterea în judecată a patru inculpați, aflați în stare de arest preventiv, respectiv în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei față de doi inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri și de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu. La data de 10.10.2022, » Mai multe detalii […]