Rezultate slabe la examenul de Titularizare

Rezultatele inițiale, obținute de cadrele didactice care au susținut în data de 17 iulie proba scrisă a Concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, au fost publicate de către Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj în data de 23 iulie, la ora 12. La nivelul județului Sălaj, dintre cei 481 de candidați, unul a avut lucrarea anulată în Centrul de Evaluare. Au rămas 480 de candidați dintre care 191 au obținut note între 7 și 9,90. Așadar, înainte de contestații, procentul notelor peste 7 este 39,79%, față de 45,03% în 2023 și 45,40% în 2022. La nivel național, rata este 41,90% față de 48% în 2023 și 48,68% în 2022. Cea mai mare notă, 9,90, a fost obținută la disciplina Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv educative în grădinița de copii. Procentul notelor între 5 și 6,99 este 39,37%, adică 189 de candidați, față de 35,59% în 2023. La nivel național, procentul este 37,34%, față de 33,45% în 2023. Procentul notelor sub 5 este 20,83%, adică 100 de candidați, față de 19,35% în 2023 și 17,12% în 2022. Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 23 iulie, până la ora 21, respectiv 24 iulie, până la ora 12. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 31 iulie la sediul Inspectoratului Școlar Județean și pe site-ul titularizare.edu.ro.

One Thought to “Rezultate slabe la examenul de Titularizare”

  1. […] înainte de contestații, procentul notelor peste 7 este 39,79%,… Articolul Rezultatele inițiale la Examenul de Titularizare în Sălaj apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment