Peste 670 de amenzi, în valoare de aproximativ 127.000 de lei, au fost aplicate de poliţişti zălăuani în doar o săptămână, în perioada 6-12 ianuarie, în cadrul unei acţiuni care a vizat siguranţa cetăţenilor, dar şi verificarea măsurilor în rândul populaţiei pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19 sunt respectate. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj în perioada menţionată au fost constatate 11 infracţiuni, majoritatea fiind la regimul circulaţiei rutiere, dar şi de natură judiciară. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 676 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 463 la regimul circulaţiei rutiere, 133 la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 60 la Legea 55/2020, 16 la Ordonanţa de Urgenţă 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, iar diferenţa – la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 126.595 de lei.
Peste 30 de permise de conducere – reţinute
Pe lângă sancţiunile aplicate la regimul circulaţiei rutiere, poliţiştii au reţinut şi 33 de permise de conducere, dintre care nouă pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului, cinci pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar diferenţa au făcut obiectul altor abateri de la normele rutiere. De asemenea, alte şase certificate de înmatriculare au fost retrase. În perioada precizată poliţiştii au soluţionat 22 de dosare penale, obiectul acestora fiind infracţiuni de furt, infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dar şi alte fapte. “Acţiunile vor continua şi în perioada următoare! În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sunaţi de urgenţă la 112!”, au transmis reprezentanţii IPJ Sălaj.