Un nou punct de lucru SMURD va fi inaugurat, cel mai probabil în această vară, în Sălaj, o celulă de urgență care va însemna, pe lângă un sprijin real în situații critice pentru localitățile, și un timp de intervenție cu mult redus față de cel din prezent, implicit șanse crescute considerabil la viață pentru cei afectați, minimalizarea pagubelor și alte efecte, toate extrem de importante atunci când fiecare secundă până la intervenție contează. Adrian Dobocan, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al judeţului Sălaj, a spus în cadrul unei conferinţe de presă desfășurată vineri la sediul instituției, că lucrările și finisajele la acest punct au fost finalizate, urmând ca în perioada următoare să fie rezolvată problema dotărilor și desemnarea celor care vor activa în cadrul acestui punct.
“Încercăm să facem tot posibilul ca din vara acestui an, cel mai târziu din toamnă, să operaționalizăm centrul din Sînmihai. Este vital să avem un echipaj într-o zonă considerată vulnerabilă, în condiţiile în care este traversată de E81, iar accidentele rutiere nu sunt puţine. Mai mult, nici Serviciul de Ambulanţă nu are în zonă o ambulanţă, care să poată interveni prompt la nevoie. În aceste condiţii, intervenţiile sunt asigurate de la Zalău, prin urmare timpul de intervenţie nu este cel mai bun”, a precizat oficialul ISU Sălaj”.
În prezent, în judeţ există un singur punct de lucru SMURD, la Şărmăşag, echipaje de paramedici activând şi în cadrul Detaşamentului Zalău, Secţiei Şimleu, gărzilor de intervenţie Ileanda şi Nuşfalău.
sa nu patiti ca si cu elicopterul, aici ca ii prea ingust drumul de acces, si cand porniti cu sirena de la scoala ma indoiesc ca vor fi bucurosi toata ziua cu tinonino.Astia care aleg locatiile au ceva tarate in straita?