Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit Salmonella la mai multe produse de pasăre vândute într-un mare lanț de magazine din țară, mai precis este vorba de societatea Rewe România S.A. (Penny). Acțiunile de control au vizat depozitul din comuna Ștefănești și două magazine din București, după ce a existat suspiciunea contaminării cu Salmonella a mai multor produse de pasăre. Au fost prelevate probe din mai multe loturi, astfel că în județul Vrancea au fost identificate produse la care s-a confirmat prezența bacteriei. Având în vedere amploarea acțiunii, comisarii sălăjeni au efectuat controale la societatea în cauză pentru identificarea unor eventuale loturi contaminate. Potrivit comisarului șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj, Dorel Fechete, „la magazinul Artima din zona Perla nu au fost identificate loturile respective la comercializare, însă la magazinele Penny din municipiu care au fost controlate au existat loturi din cele suspectate la nivel național a fi contaminate cu Salmonella. Până la sosirea comisarilor noștri magazinele au dispus retragerea voluntară a acestora de la vânzare, aceștia având informația din interior, pe filiera magazinelor din țară. Astfel de produse nu au fost identificate nici în depozitele și camerele frig ale magazinelor în cauză. În acest moment nu mai există un pericol de contaminare pentru populație, dar noi vom continua să veghem în permanență la siguranța consumatorilor”.
[…] prezența bacteriei. Având în vedere amploarea acțiunii,… Articolul Pui suspect cu Salmonella retras din magazinele din Zalău apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]