Procurorii sălăjeni atacă decizia Tribunalului de a nu-l aresta pe medicul Sorin Paşca

Procurorii sălăjeni au făcut recurs la decizia magistraţilor Tribunalului Sălaj de a respinge propunerea de arestare preventivă pe o perioadă 29 de zile a medicului Sorin Mircea Paşca, acuzat de săvărşirea a 125 de infracţiuni de luare de mită.
În cursul zilei de joi, instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, reţinut cu o zi înainte pentru 24 de ore. Medicului i s-a interzis să părăsească ţara, având obligaţia să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia Şimleu Silvaniei conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poate nicio categorie de arme. În cazul în care Paşca încalcă cu rea-credinţă măsura aplicată ori obligaţiile impuse, el va ajunge în arest preventiv. Recursul va fi judecat de către Curtea de Apel Cluj.
Sorin Mircea Paşca, medic expert în cadrul Oficiului pentru Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din subordinea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj, este urmărit penal pentru că a primit diverse sume de bani, dar şi bunuri pentru a se pronunţa asupra gradelor de invaliditate a celor care solicitau încadrarea în vederea pensionării, pentru reexaminarea gradului de invaliditate a celor deja pensionaţi, dar şi pentru prelungirea concediilor medicale ce depăşesc 90 de zile.
Potrivit procurorilor, bărbatul primea între 100 de lei şi 100 de euro, în funcţie de serviciile solicitate de către pacienţi, atât de la persoanele a căror stare de sănătate le dădea dreptul să primească pensie de invaliditate, cât şi de la cele care beneficiau ilegal de această indemnizaţie. În cadrul audierilor, Sorin Paşca şi-a recunoscut o parte din vină, susţin anchetatorii.
În acelaşi dosar de corupţie sunt urmărite penal şi trei asistente, două dintre ele angajate ale Oficiului, sub acuzaţia de tăinuire, iar cealaltă, încadrată la Policlinica Salvosan Ciobanca, pentru cinci infracţiuni de dare de mită.

6 Thoughts to “Procurorii sălăjeni atacă decizia Tribunalului de a nu-l aresta pe medicul Sorin Paşca”

  1. Anonim

    sa le fie rusine celor care cer de unde sa dam ? ca noua nu ne da nimeni nimic

  2. Anonim

    oare cer ori le ofera pacientii sa nu isi piarda pensiile

  3. Anonim

    da 300 de euro mita, aia nu se calculeaza? doar spagile alea mai mici pt ca altfel primeste ani mai multi daca si suma e mai mare.

  4. Anonim

    ce sa faca cei peste 50 de ani. Ca nimeni nu-i angajeaza. Incearca si ei sa obtina un minim venit, sau macar sa fie asigurati. Domnii procurori ar trebui sa mai verifice si pensiile din grupa I de munca. Acolo s-au facut mari excrocerii cu falsificarea adeverintelor si inscrisurilor in carti de munca. Cei care apeleaza la pensie de boala sunt oameni necajiti

  5. Anonim

    nu sant necajitii ca sant bolnavii si nu obtin pensia de boala …..ca nu se poate obtine … asa usor

  6. dreptateb

    Rusine pt guvernanti ei au scimbat toate legile doar pt ei si rudele lor. DE CE NU SE PUBLI CA LISTA TUTUROR PERSOANWLOR CU HANDICAP SI GRADUL LOR?….

Leave a Comment