Prins cu numere expirate în trafic

 

Un băimărean este cercetat de poliţiştii sălăjeni, după ce a fost surprins în trafic conducând un autoturism, deşi avea autorizaţia de circulaţie expirată. „Poliţiştii Postului de Poliţie Ileanda, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, l-au depistat sâmbătă, 21 iunie, pe drumul naţional 1C, prin localitatea Bârsău Mare, pe Ioan V. de 47 ani, din Baia Mare, care conducea autoturismul deşi, autorizaţia de circulaţie provizorie expirase din data de 24 mai”, au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Potrivit sursei citate, în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau înregistrat, faptă prevăzută de art. 334 Cod Penal.

Leave a Comment