Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost sancționat de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier cu o amendă în valoare de 1.305 lei și, în plus, i-a fost suspendat permisul de conducere. Motivul? A circulat cu o viteză de 184 km/h prin localitatea Bârsăul Mare, comuna Gâlgău. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, iar viteza cu care circula tânărul a fost înregistrată cu aparatul TruCam. Astfel, pe lângă sancțiunea contravențională, permisul i-a fost reținut pentru o perioadă de 90 de zile. Legislația în vigoare precizează faptul că depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă. Pe această cale, polițiștii reamintesc tuturor șoferilor să respecte limita legală de viteză pentru fiecare sector de drum. “Nu uitaţi! Cu cât viteza este mai mare, șocul produs de accident este mai mare, iar consecințele mai grave”, au transmis polițiștii.
Intro tara normala individul asta n-ar mai vedea degraba volanul decat asa mai la stanga!!!!