Primarul Șimleului are coronavirus

Primarul orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Cătălin Țurcaș, a anunțat marți dimineața pe contul său de Facebook că s-a infectat cu Covid-19. Septimiu Țurcaș este internat în spital și, așa cum rezultă din anunțul video postat, se simte “relativ bine”.

Din păcate, nici eu nu am scăpat de acest virus nenorocit. Am avut niște simptome ușoare, temperatura corporală a fost 37,3 grade C, am făcut testul și din păcate rezultatul a ieșit pozitiv. În acest moment sunt internat la Spitalul Dr. Ioan Pușcaș din Șimleu”, mă simt relativ bine. Vreau să transmit un mesaj tuturor celor care sunt, încă, sceptici în privința existenței acestui virus: aveți grijă de voi, de cei apropiați; situația la nivel național și, din păcate, cea din județ, nu este deloc grozavă. Aveți grijă de voi și de cei apropiați vouă pentru că lucrurile o pot lua razna. Vă doresc tuturor multă sănătate și să auzim de bine„, a spus, într-o postare video pe Facebook, primarul din Șimleu.

Foto – Septimiu Țurcaș, captură video din spital

 

One Thought to “Primarul Șimleului are coronavirus”

  1. Anonim

    NO DA CUM O REUSIT….PE CINE O TUCAT OARE

Leave a Comment