Magistraţii Tribunalului Sălaj au menţinut, luni, măsura arestului la domiciliu faţă de Dan Şumălan, primarul comunei Marca. Decizia instanţei poate fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Şumălan a fost arestat preventiv la începutul lunii decembrie 2015, pentru luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie. Din 2 februarie, edilul se află în arest la domiciliu.
În calitate de primar al comunei Marca, inculpatul a primit de la o societate comercială, cu care Primăria Marca a încheiat în perioada 2012-2014 un număr de patru contracte de achiziție publică, în valoare de peste 130.000 de lei, foloase pentru sine şi pentru membrii familiei sale în valoare de 23.000 lei. Foloasele constau în faptul că în cursul lunii iunie 2013, firma a efectuat un foraj pentru un puț situat în curtea tatălui inculpatului, puţ la care sunt racordate pentru alimentarea cu apă locuința inculpatului, locuința tatălui acestuia și Casa parohială Marca. Valoarea acestui foraj este în cuantum de 20.000 lei, însă pentru această lucrare societatea comercială a încasat doar 10.000 lei, sumă achitată în întregime de către Parohia Marca.
În iulie 2014, respectiva societate a mai efectuat un foraj pentru un puț situat pe un teren pe care primarul are o plantație de cătină. Valoarea forajului este în cuantum de 23.000 lei, însă firma a încasat doar 10.000 lei de la inculpat. Societatea comercială a efectuat aceste lucrări la prețuri mult mai reduse decât prețurile practicate în mod uzual, datorită faptului că, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, Dan Şumălan a încredințat în mod direct cele patru contracte de lucrări agentului economic în cauză.