Doar patru voturi i-au lipsit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta, pentru a deveni membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit rezultatelor oficiale date publicității la nivel național, prim-procurorul Sorin Flonta a primit 200 de voturi. A fost cel mai strâns rezultat înregistrat la parchetele de pe lângă tribunale.
Prim-procurorul Sorin Flonta s-a arătat mulțumit de numărul mare de voturi primite. „Potrivit rezultatelor oficiale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii, am obținut 200 de voturi, iar cel care a câștigat cel de-al doilea loc eligibil pentru parchetele de pe lângă tribunale a avut 204 voturi, practic cu patru voturi mai mult decât mine. Eu țin să le mulțumesc tuturor colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, pentru faptul că m-au girat cu voturile lor. Vreau să vă spun că nu este puțin lucru să candidezi la Consiliul Superior al Magistraturii din perspectiva unui procuror de la parchetul unui tribunal dintr-un județ atât de mic cum este Sălajul și aici mă refer la numărul procurorilor care au drept de vot. De aceea, pe mine personal, rezultatul mă onorează, dar, în același timp, mă și obligă”, a declarat Sorin Flonta pentru Magazin Sălăjean. Alegerile s-au desfășurat zilele trecute, magistrații din întreaga țară alegând viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Conform rezultatelor alegerilor, în cazul parchetelor de pe lângă tribunal, câștigători sunt Bogdan Staicu – 263 de voturi și Claudiu Sandu cu 204 voturi, cei doi fiind urmați de Sorin Flonta cu 200 de voturi. În total, la parchete, au fost 424 de votanți. Potrivit legii, mandatul este de 6 ani, iar atribuțiile unui membru al CSM sunt unele considerate de o importanță majoră în justiția românească. Consiliul Superior al Magistraturii are în componență 15 membri aleși de Adunările generale ale instanțelor și parchetelor. Printre candidați s-a numărat și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta. Acesta a figurat printre cei cinci candidați rămași în ultima etapă a alegerilor. Sorin Flonta este unul dintre procurorii sălăjeni care a soluționat dosare grele, cazuri extrem de dificile înregistrate în ultimii ani la nivel de județ.
[…] Doar patru voturi i-au lipsit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta, pentru a deveni membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit rezultatelor oficiale date publicității la nivel național, prim-procurorul Sorin Flonta a primit 200 de voturi. A fost cel mai strâns rezultat înregistrat la parchetele de pe lângă tribunale. Prim-procurorul Sorin Flonta s-a arătat mulțumit de numărul mare de voturi primite. „Potrivit rezultatelor oficiale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii, am obținut 200 de voturi, iar cel care a câștigat cel de-al doilea loc eligibil pentru parchetele… Citeste mai mult […]
[…] Doar patru voturi i-au lipsit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta, pentru a deveni membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit rezultatelor oficiale date publicității la nivel național, prim-procurorul Sorin Flonta a primit 200 de voturi. A fost cel mai strâns rezultat înregistrat la parchetele de pe lângă tribunale. Prim-procurorul Sorin Flonta s-a arătat mulțumit de numărul mare de voturi primite. „Potrivit rezultatelor oficiale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii, am obținut 200 de voturi, iar cel care a câștigat cel de-al doilea loc eligibil pentru parchetele… » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]