Prezența ridicată la proba obligatorie: matematică și istorie

În data de 2 iulie s-a desfășurat proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024. Candidații de la profilul real au susținut examenul la matematică, iar cei de la profilul umanist au susținut examenul la istorie. Dintr-un total de 1530 de candidați înscriși, 1478 s-au prezentat la examen, reprezentând un procent de prezență de 96,60%.  La această probă au fost absenți 52 de candidați. Desfășurarea examenului a decurs fără incidente, nefiind înregistrate tentative de fraudă sau alte probleme. Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00 pe platforma oficială a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, subiecte.edu.ro. Următoarea probă, cea la alegere a profilului și specializării, va avea loc joi, 4 iulie 2024. Candidații vor avea posibilitatea să aleagă una dintre următoarele discipline: fizică, chimie, biologie, anatomie și fiziologie umană, informatică, geografie, filozofie, logică, economie, psihologie și sociologie.

2 Thoughts to “Prezența ridicată la proba obligatorie: matematică și istorie”

  1. […] de fraudă sau alte probleme. Subiectele și baremul de corectare au… Articolul Prezența ridicată la proba obligatorie: matematică și istorie apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. George

    Prezenta ii ridicată , dar sa vedeți rezultatele!!!

Leave a Comment