Instruirea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare de pe raza judeţului Sălaj va avea loc marţi, 28 octombrie, începând cu ora 9, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Prima activitate a întâlnirii va fi cea de predare a telefoanelor mobile de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi a materialelor necesare instruirii preşedinţilor secţiilor de votare. Potrivit biroului de presă al Prefecturii Sălaj, în cadrul instruirii vor fi reliefate principalele atribuţii în secţiile de votare de către prefectul judeţului, Ionel Ciunt, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, Patriţiu Dărăban şi de către reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj şi ai Inspectoratului de Poliţie. De asemenea, şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Sălaj va face o prezentare tehnică referitoare la transmiterea tuturor datelor privind prezenţa la vot.