Pentru a veni în sprijinul persoanelor care împodobesc pomul de Crăciun, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” Sălaj reamintesc câteva din măsurile care trebuie respectate pentru prevenirea unor situaţii neplăcute. Astfel, la alegerea şi procurarea unui pom de Crăciun reprezentanţii ISU Sălaj recomandă ca acesta să fie cumpărat cu puţin timp înaintea Sărbătorilor. “Aveţi grijă să nu se scuture, punându-l într-un recipient cu apă şi ţinându-l în aer liber. În cazul alegerii unui brad artificial se va controla dacă nu este bun conductor de electricitate (în acest caz nu se poate utiliza)”, au transmis reprezentanţii ISU Sălaj. Potrivit acestora, trebuie acordată o atenţie deosebită instalaţiilor electrice de iluminat. Acestea trebuie să fie bine izolate, iar în ceea ce priveşte alegerea locului de amplasare, se impun următoarele: pomul de Crăciun va fi montat astfel încât să nu blocheze căile de acces-evacuare (uşi, scări de incendiu sau trasee pe care se poate face evacuarea în caz de incendiu); se va amplasa la o distanţă corespunzătoare faţă de sobele în care se face foc, calorifere, aparate de încălzire, de perdele, draperii sau alte materiale combustibile, iar sub brad nu se vor aşeza lucruri care se aprind sau ard uşor. De asemenea, la iluminatul pomului de Crăciun se vor avea în vedere următoarele: conductoarele şi legăturile să fie bine izolate; instalaţia de iluminat să nu fie lăsată aprinsă în perioadele de timp când nu sunt persoane în încăperea respectivă sau pe timpul nopţii; nu aprindeți artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc. Decorarea pomului de Crăciun se va face ţinând cont de faptul ca ornamentaţia să fie aşezată departe de sursele de incendiu, respectiv instalaţia de iluminat, artificii, lumânări şi mijloace de încălzire, iar în pom nu trebuie puse podoabe inflamabile.
Atenţie părinţi!
“Supravegheaţi permanent copiii astfel încât prin jocul lor în preajma pomului de iarnă, să nu genereze un incendiu utilizând chibrituri, lumânări, brichete, artificii sau petarde. Nu lăsaţi incendiile să vă strice sărbătorile”, au adăugat reprezentanţii ISU Sălaj.