Polițiștii sălăjeni anchetează șapte persoane acuzate de evadare

Mai multe persoane sunt anchetate de polițiștii sălăjeni pentru evadare. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de evadare, față de șapte persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, care nu s-au prezentat în vederea punerii în executare a mandatelor emise de instanțele de judecată. Astfel, săptămâna trecută, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj au constatat că o femeie în vârstă de 57 de ani, din județul Teleorman, pe numele căreia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Sălaj, în anul 2020, nu s-a prezentat în vederea executării pedepsei. Femeia este condamnată la 9 ani de închisoare cu, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Oamenii legii au mai constatat că un bărbat în vârstă de 55 de ani, cetățean străin, cu domiciliu în Zalău, condamnat la executarea pedepsei de 10 ani cu executare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Sălaj în anul 2020, nu s-a prezentat în vederea punerii în executare a pedepsei. De asemenea, zilele trecute, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au întocmit cinci dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, pe numele unor bărbați cu vârsta cuprinsă între 25 și 47 de ani, toți Zalău, condamnați la executarea unor pedepse cu închisoarea, în baza unor mandate emise de Judecătoria Zalău, care nu s-au prezentat în vederea ispășirii pedepsei. Pentru a înțelege cititorii de ce aceste persoane sunt acuzate de evadare, în această lună a fost promulgată legea care prevede faptul că se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.

Leave a Comment