Atenţie la căruţaşii care circulă pe străzile Zalăului! Acesta este avertismentul poliţiştilor locali transmis cetăţenilor aflaţi în trafic. Şi asta după ce, în cursul zilei de miercuri, 20 mai, oameni legii „au alergat” prin centrul oraşului pentru a opri un căruţaş care conducea o căruţă prin centrul Zalăului, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit lui Lucian Trif, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, miercuri, 20 mai, în jurul orei 15,10, agenţii Poliţiei Locale au observat pe bulevardul Mihai Viteazu, în zona magazinului Carrefour, un vehicul cu tracţiune animală, care circula pe sensul spre gară. Conducătorul acestuia nu a oprit la solicitarea poliţiştilor locali şi şi-a continuat drumul, iar în zona „Ceas” a intrat pe strada 9 Mai şi apoi prin spatele Casei de Cultură a Sindicatelor, unde a fost oprit. La faţa locului s-a constatat că persoana se afla în stare avansată de ebrietate şi nu a putut oferi date pentru stabilirea identităţii. În plus, căruţaşul a avut faţă de poliţiştii locali un comportament neadecvat şi a adresat injurii la adresa acestora. „Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei locale, unde s-a constatat, în urma verificărilor efectuate, că este vorba de B. Vasile, în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul în Zalău, bulevardul Mihai Viteazu, care locuieşte în zona strada Morii, lângă pădure. Ulterior, susnumitul a fost condus cu ajutorul unui cetăţean, V. Vasile, la „reşedinţa” de pe strada Morii, împreună cu vehiculul cu tracţiune animală, iar pentru faptele comise acesta urmează să fie sancţionat contravenţional”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău.
Si pentru injuriile adresate politistilor nimic? In Codul Penal exista infractiunea de ultraj.
si nu se intreaba nimeni, ce face politia nationala? jandarmeria? astia cu ce se mai ocupa? in ultima vreme tot ii acuzam pe cei de la politia locala ca nu isi fac treba, ca sunt grasi si puturosi. Dar nu am auzit de o actiune a politiei nationale. Mai au astia ceva atributii sau si le-au pasat catre politia locala. Acum cativa ani se „lauda” Vicas, seful de la circulatie Zalau, ca a scapat de sarcina „rusinoasä” de a amanda masinile parcate neregulamentar.
Auzi, sanctionat contraventional…..Pe mine daca ma prinde baut la volan imi face dosar penal.