O acţiune a poliţiştilor sălăjeni desfăşurată joi, 24 mai, pe parcursul a trei ore, în vederea creşterii siguranţei publice s-a lăsat cu zeci de amenzi. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, acţiunea preventivă s-a derulat în municipiul Zalău și în cele trei orașe, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal, fiind angrenaţi 41 de polițiști de ordine publică, rutieră, de investigaţii criminale şi luptători de acțiuni speciale din țară.
„Activitățile au urmărit asigurarea unui climat de ordine, de liniște şi siguranţă publică pentru cetăţeni, prin eliminarea disconfortului creat de prezenţa cerşetorilor sau vânzătorilor ambulanţi în segmentul stradal”, arată sursa citată.
În urma legitimării a 201 persoane și a controalelor efectuate au fost depistați 15 cerşetori, patru copii ai străzii şi doi vânzători ambulanţi. Ca urmare a neregulilor depistate, polițiștii au aplicat 82 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 20 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice, 5 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 54 la Codul Rutier, iar diferența au fost aplicate la alte acte normative. Valoarea totală a contravențiilor aplicate este de 16.320 de lei.
Acțiunile polițiștilor în locurile aglomerate, intersecţii sau parcări, menite să descurajeze comiterea de fapte antisociale, vor continua.
Bravo lor.
Incepand de azi am scapat de cersetorie, inca o actiune cu rascolitori in gunoaie si toata lumea este fericita. Era clar ca politia locala nu mai face fata si trebuia intervenia adevaratilor profesionesti.
„Au fost identificati 15 cersetori” la nivel de judet (sunt de trei ori mai multi in Zalau daca vor sa-i caute sa nu bantuie prin tot judetul), au legitimat 201 persoane (adevarul este ca-i greu sa identifici cersetorii, trebuie scoala multa si 41 de politisti pt 15 cersetori ?????