Polițiștii sălăjeni au intervenit în perioada 4 decembrie 2017-31 ianuarie 2018, la peste 1.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin apelul de urgență 112. În urma acestor acţiuni, au constatat 647 de infracţiuni, din care 124 la regimul circulației rutiere, 282 contra patrimoniului, iar diferența, alte fapte, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În intervalul menţionat, 76 de persoane au fost prinse în flagrant.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.350 de sancţiuni contravenţionale, din care 6.588 au fost la regimul circulației rutiere, 1.243 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 15 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 162 sancțiuni pe linie silvică şi cinci la regimul materiilor explosive. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte 1,9 milioane de lei.
Totodată, arată sursa citată, polițiștii au reținut 265 permise de conducere (27 la sută dintre acestea pentru viteză, iar circa 20 la sută, pentru alcool) și au retras 106 certificate de înmatriculare. Printre şoferii care au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice s-a numărat şi un tânăr zălăuan, de 28 de ani, tras pe dreapta de către poliţişti pe strada 1 Decembrie 1918, din oraşul de sub Măgura. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto au fost condus la spital pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosare penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cu dosar penal s-au ales şi doi bărbaţi de 37, respectiv 43 de ani, din Jibou, care, în 6 ianuarie, în jurul orei 20, au efectuat operațiuni cu articole pirotehnice, fără autorizație în curtea unei societăți comerciale din localitate.
Chiar ca e numai o luna… matematica asta… din 4.12 pana in 31.01… fix 1 luna