Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane a avut loc în seara zilei de joi, 10 martie, în localitatea Cizer. Potrivit unor informaţii furnizate de biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în 10 martie, la ora 20.15, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 108G, în localitatea Cizer, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane. Ajunţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că şoferul, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Cizer, în timp ce conducea regulamentar autoturismul proprietate personală, a acroşat cu oglinda un bărbat de 59 de ani, din localitate care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, se deplasa în calitate de pieton din sens opus pe partea carosabilă deşi, aceasta era prevăzută cu trotuar. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a pietonului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Întrucât nu a fost posibilă testarea pietonului cu alcooltestul, acestuia i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.