Un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, a avut loc în seara zilei de joi, 27 august, între localităţile Vîrşolţ şi Pericei. Evenimentul rutier s-a petrecut, în jurul orei 23, pe drumul naţional 1H. „Şoferul, B. Janos de 51 ani, din Ungaria, în timp ce conducea autoutilitara, l-a lovit cu oglinda retrovizoare dreapta pe Alexandru N. de 49 ani, din Vîrşolţ, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, pe acelaşi sens de mers cu autoutilitara”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Potrivit acestora, în urma impactului, pietonul a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.