Peste 1000 de persoane angajate prin AJOFM Sălaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj a anunțat că 1.123 de persoane au găsit un loc de muncă în primele cinci luni ale anului 2024, datorită Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă. Din aceste persoane, 648 au peste 45 de ani, 112 au între 35 și 45 de ani, 153 au între 25 și 35 de ani și 21- sunt tineri sub 25 de ani. De asemenea, 183 dintre cei angajați sunt tineri care nu erau nici la școală, nici la muncă. Dintre persoanele angajate, 520 sunt femei, reprezentând 46,30% din total, iar 603 sunt bărbați. Adică 53,70%. Un număr de 503 de persoane provin din oraș, iar 620 sunt din sate. Majoritatea celor angajați au studii liceale și postliceale, 460, studii profesionale 288, gimnaziale 262, iar 113 au studii universitare. 367 dintre cei angajați sunt considerați greu sau foarte greu de angajat. Pe lângă aceste angajări, AJOFM Sălaj a ajutat 3.235 de persoane să se înregistreze ca fiind în căutarea unui loc de muncă, pentru a primi ajutor de șomaj și pentru a participa la programe de angajare. Persoanele care își caută un loc de muncă primesc ajutor personalizat, conform Legii nr. 76/2002. Detalii despre măsurile de prijin pentru angajare sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice” și „Persoane juridice”.

One Thought to “Peste 1000 de persoane angajate prin AJOFM Sălaj”

  1. […] erau nici la școală, nici la muncă. Dintre persoanele angajate, 520… Articolul Peste 1000 de persoane angajate prin AJOFM Sălaj apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment