Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri, constând în efectuarea a trei percheziții domiciliare și una auto. Din cercetări a reieșit faptul că, din luna iulie și până în prezent, doi bărbați, de 18 și 33 de ani, din Zalău, ar fi efectuat operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Cei doi ar fi procurat din municipiul Turda diferite cantități de astfel de substanțe pe care le-ar fi comercializat către mai mulți tineri din județul Sălaj. Zilele trecute, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost depistate în trafic, în comuna Bobota, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Mașina cu care se deplasau a fost percheziționată, iar cei doi bărbați au fost conduși la audieri. Activitatea a fost urmată de punerea în executare a trei percheziții domiciliare, două în municipiul Zalău și una în orașul Tășnad, acțiuni în urma cărora au fost descoperite și ridicate un plic cu substanță albă, sub formă de cristale, susceptibilă de a produce efecte psihoactive, un cântar electronic de precizie, un instrument de prizare, 407 plicuri transparente cu închizătoare de tip zip-lock, neutilizate, un laptop, telefoane mobile, un pumnal metalic, un spray iritant-lacrimogen și 1.600 de lei. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar vineri, 21 octombrie, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Potrivit legii, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Fotografie cu caracter ilustrativ
[…] Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri, constând în efectuarea a trei percheziții domiciliare și una auto. Din cercetări a reieșit faptul că, din luna iulie și până în prezent, doi bărbați, de 18 și 33 de ani, din Zalău, ar fi efectuat operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive. Cei doi ar fi procurat din municipiul Turda diferite cantități de astfel de substanțe pe care… Citeste mai mult […]