Pensiunea „Casa Catrinei” din Văleni, premiată pentru promovarea turismului autohton

Pensiunea „Casa Catrinei”din Văleni, singura pensiune din județul Sălaj acoperită cu paie, a fost recompensată cu o diploma de excelență, premiu acordat pentru promovarea și dezvoltarea turismului autohton. Distincția a fost acordată în cadrul celei de-a treia ediţii naţionale a Galei „România eşti TU”, eveniment organizat miercuri la Palatul Parlamentului. „E atât de frumos să-ți fie recunoscute eforturile, să primești validare pentru faptul că pensiunea pe care am construit-o cu mult suflet este apreciată. Să fim printre <Îngerii pentru România> în cadrul ediției naționale a evenimentului <România ești tu> ne face să simțim multă recunoștință. Pentru toți îngerii cu chip de om care ne-au ajutat să ne vedem visul realizat, pentru toți oaspeții care se așează pe prispă și simt un crâmpei din emoția căsuțelor cu acoperiș de paie, vă mulțumim”, este mesajul proprietarilor pensiunii.

Leave a Comment