Copiii, cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, sunt așteptați, la acest final de săptămână, la un concurs de pescuit – ”Cupa Energo Junior”. Evenimentul, aflat la VIII-a ediție, este organizat de Clubul Pescarilor din cadrul Asociaţiei Judeţeane a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sălaj și va avea loc sâmbătă 15 iunie, începând cu ora 9.00 la digul de piatră al Lacului Vârșolț. Potrivit organizatorilor, înscrierile se fac la sediul AJVPS Sălaj sau în ziua concursului, iar pentru detalii cei interesați pot suna la numărul de telefon 0751/180240. ”Toți cei care doresc să participe, trebuie să aibă vârstă cuprinsă între 2 -14 ani și permis de pescuit vizat pe anul în curs. Îi așteptăm cu tot dragul, inclusiv, pe părinți, bunici, prieteni, fați și surori. Nu au nevoie de nimic, vor primi tot: de la undițe, până la apă, suc și mâncare pentru ei și… desigur pentru pești”, a precizat Veronica Ispas vicepreședintele AJVPS Sălaj. Toți participanții , copiii, vor fi răsplătiți cu premii și diplome. La ediția de anul trecut, la acest concurs au participat peste 100 de copii.