Procurorii parchetelor locale au finalizat, în ultimele două săptămâni, cercetările în patru dosare ce îi privesc pe sălăjeni care sunt acuzat de săvârşirea infracţiunilor de furt.
Unul dintre ei, Katona Sandor, este acuzat nu doar de furt în scop de folosinţă, ci şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şii conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În fapt s-a reţinut că în 16 septembrie 2016, în jurul orei 21, a sustras cheile de contact ale autoutilitarei marca VW, proprietatea persoanei vătămate C.I., pe care le-a folosit fără drept în respectiva noapte pentru a se deplasa cu autovehiculul din localitatea Chieşd până în localitatea Borla şi retur. În noaptea aceleiaşi zile, bărbatul a condus autoutilitara marca VW cu nr. de înmatriculare SJ-40-KIS, pe DC7 între localităţile Guruslău şi Dioşod, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv 2,25 g/l alcool pur în sânge şi fără a poseda permis de conducere.
Dosarul său se află pe masa judecătorilor zălăuani.
Acuzaţii de furt calificat îi sunt aduse şi Aureliei Varga, care, în 1 aprilie 2016, a sustras din bucătăria de vară aparţinând persoanei vătămate L.A., o vestă în care se aflau bani, cartea de identitate şi permisul de conducere ale numitului V.S., cauzând un prejudiciu în valoare totală de 1.600 lei. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Tot la instanţa de sub Măgura a ajuns şi dosarul lui Iuliu Rostaş şi Adrian-Călin Varga, care, în noaptea de 8 spre 9 aprilie 2016, au sustras doi metri cubi de material lemnos de esenţă fag, aparţinând persoanei vătămate C.C., cauzând un prejudiciu total de 250 lei.
La rândul lor, magistraţii jibouani vor trebui să se pronunţe în dosarul lui Ionuţ Bogdan Olăhuţ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, întrucât în luna decembrie 2016, fără a se putea stabili datele exacte, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de două ori, pe timp de noapte, a pătruns fără drept în curtea imobilului aparţinând persoanei vătămate G.C., apoi prin dislocarea unui geam a intrat într-o anexă a imobilului, de unde a sustras un flex marca Bosch, un motofierăstrău marca Stihl, un aparat de sudură marca Telvin, o maşină de găurit marca Bosch, un motor electric, ţeavă de cupru, deşeuri de alamă, o rolă de 50 m cablu electric cu patru prize, o secure mare şi o secure mică, prejudiciul total fiind în valoare de 3.100 lei.