Un eveniment rutier deosebit de grav a avut loc marţi după-amiaza, pe drumul judeţean 108 D la ieşirea din localitatea Bulgari, comuna Sălăţig.
Un autoturism înmatriculat în Bistriţa a intrat în coliziune frontală cu un camion care transporta cereale, impactul fiind deosebit de violent. Autoturismul era condus de un tânăr de 28 de ani, pastor la o biserică baptistă din Cehu Silvaniei. Nu se cunosc cauzele exacte care au dus la producerea acestui accident însă din primele informaţii se pare că şoferul autoturismului a ajuns pe contrasens iar şoferul camionului nu a mai putut evita impactul. La fața locului s-au deplasat două ambulanțe, una destinată intervenției de urgență și transportului medical asistat al pacienților, din Cehu Silvaniei și o alta destinată urgențelor medicale de maximă prioritate, din Zalău. Totodată, Garda de Pompieri Cehu Silvaniei a intervenit pentru descarcerarea şoferului autoturismului. Manevrele de resuscitare s-au dovedit a fi inutile, întrucât după ce tânărul a fost scos cu mare greutate dintre fiarele contorsionate ale maşinii, acesta era decedat. Şoferul autocamionului nu a suferit leziuni. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor exacte şi a împrejurărilor în care a avut loc acest accident.