Ora de vară revine la sfârșitul acestei luni

În mai puțin de două săptămâni se schimbă ora. Și în acest an, România trece la ora de vară, iar în noaptea dintre 29 și 30 martie, românii vor dormi cu o oră mai puțin. Cum se întâmplă an de an, ora 3 va deveni ora 4, iar programul de somn va fi mai scurt. Această oră de vară este cu o oră înaintea celei standard, cunoscută drept ora de iarnă. Cu atât mai mult, aceasta este adoptată de mai multe state în fiecare primăvară, iar durata acesteia este până în toamnei, când are loc trecerea în ora de iarnă.

Scopul acestor schimbări o reprezintă utilizarea cât mai îndelungată a luminii Soarelui. În acest fel, oamenii își pot desfășura activitatea pe o perioadă cât mai lungă a unei zile cu lumină naturală. De asemenea, trecerea cu o oră înainte presupune și o economie a energiei electrice, destinată iluminării clădirilor și străzilor.

În fiecare an, trecerea de la ora de iarnă la cea de vară are loc în ultima duminică a primei luni de primăvară, iar de la cea de vară la cea de iarnă în ultima zi de duminică a lunii octombrie. Printre statele care aplică acest mecanism se regăsește și România, încă din prima jumătate a secolului XX.

Cu toate că pentru cei mai mulți această schimbare este un motiv de bucurie, iar soarele apune mai târziu, rutina de somn poate fi afectată prin prisma procesului de adaptare. Primele zile pot fi marcate de oboseală, dificultăți de concentrare, iar pentru mulți, trezire dimineața devine mai dificilă. Toate acestea sunt cauzate de ora în minus pierdută în noaptea schimbării orei.

Leave a Comment