Magistraţii şimleuani au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj l-au încheiat cu fostul director al societăţii Exploatări Miniere Sălajul Sărmăşag, Mihaiu Teodor Ardelean, într-un dosar de conflict de interese.
Astfel, Ardelean s-a ales cu pedeapsă de opt luni de închisoare, cu suspendare condiţionată pe durata unui termen de încercare de doi ani şi opt luni.
Potrivit procurorilor, inculpatul, în calitate de director al SC Exploatarea Minieră Sălajul Şărmăşag, a aprobat cererea formulată de fiul său Cosmin Ilie Ardelean, la data de 10 decembrie 2010, şi i-a vândut acestuia un vestiar şi un chioşc alimentar aparţinând societății, cu preţul de 13.600 lei. În acest sens a fost întocmită factura 879160/30.12.2010, de către contabilul şef Dragoş Gavril Vasile, inculpatul Ardelean Mihaiu Teodor semnând şi pe factură la rubrica „semnătura de primire”.