Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj a eliberat gratuit 4.596 de cărți funciare pentru proprietățile din mai multe localități ale județului. Acțiunea face parte din Programul național de cadastru și carte funciară și a vizat comunele Bănișor, Cristolț, Mirșid, Plopiș, Sâg, Șărmășag, Someș Odorhei, Surduc, Treznea, Valcău de Jos, Vârșolț și orașul Șimleu Silvaniei. Lucrările de înregistrare a imobilelor s-au desfășurat în cadrul celei de-a șaptea etape de finanțare a Programului național de cadastru și carte funciară. Fondurile au fost asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj. Cele 4.596 de cărți funciare noi au fost deschise pentru imobile din comunele: Bănișor 572, Cristolț 596, Mirșid 292, Plopiș 175, Sâg 595, Șărmășag 275, Someș Odorhei 547, Surduc 145, Treznea 250, Valcău de Jos 574, Vârșolț, 369, iar pentru orașul Șimleu Silvaniei, 206 de imobile. Lucrările de înregistrare a proprietăților au început în 2021 și au acoperit o suprafață totală de 2.601 de hectare. Noile cărți funciare au fost predate primarilor de către reprezentanții OCPI Sălaj. Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară: www.ancpi.ro.
[…] fost asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru… Articolul OCPI Sălaj a eliberat gratuit 4.596 de cărți funciare apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]