UPDATE Tânăra care şi-a găsit sfârşitul sâmbătă dimineaţa după ce a căzut de la etajul 4 al blocului din Oradea în care locuia în chirie este Andrada Puţina, absolventă a Colegiului Naţional Silvania Zalău. Studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie, la specializările Medicină Dentară şi Medicină Generală, Andrada s-a remarcat în timpul liceului prin rezultatele excelente la învăţătură şi prin participări la olimpiadele şcolare. Era voluntar la Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea şi activa în cadrul Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Oradea.
Andrada Puţina era singurul copil al familiei.
Ştire iniţială: O zălăuancă în vârstă de 21 de ani a căzut în gol, sâmbătă, 1 iulie, de la etajul 4 al unui bloc din Oradea, oraş în care era studentă. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD care a încercat în zadar să o resusciteze pe tânără, aceasta găsindu-şi sfârşitul la impactul cu solul.
Tragedia s-a petrecut dimineaţă, între orele 7 şi 8, însă deocamdată nu se cunosc cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul. În cauză, oamenii legii au început o investigaţie pentru moarte suspectă, cea mai plauzibilă ipoteză fiind cea a sinuciderii.
Tânăra era studentă la Facultatea de Medicină din Oradea şi locuia cu chirie în respectivul bloc din Oradea.
Mare pacat ,cum sa faci asa ceva?in floarea varstei,frumoasa vai si amar de parinti, ce durere a putut provoca…..e de nedescris ce fac acesti copii,dupa ce a invatat atata?eu nu am nici o explicatie!.Condoleante familiei si nu stiu ce le-ar putea alina suferinta…..