În primele cinci luni ale acestui an, în urma acţiunilor desfăşurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, au fost depistate 28 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale-Compartimentul Urmăriri au depistat 18 persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care nouă minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori. De asemenea, au fost depistate zece persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, opt aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi două persoane posedau mandate de arestare preventivă. Unul dintre cei care au ajuns în sediul IPJ Sălaj, fiind dat în urmărire de mai multă vreme, este un zălăuan pe numele căruia Judecătoria Zalău a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani şi 6 luni, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte comise în perioada 2011-2014. Bărbatul a fost dat în urmărire naţională la data de 6 iunie 2014, iar în 4 iulie 2014, în urmărire internaţională. Acesta a fost arestat în Belgia în anul 2016, pentru infracţiuni comise pe teritoriul ţării respective, iar în data de 10 martie a.c., autorităţile belgiene l-au predat autorităţilor române, fiind încarcerat în penitenciar în vederea executării pedepsei.