O nouă metodă de înşelăciune a început să facă victime. După metoda “accidentul”, prin care mai mulţi sălăjeni au fost sunaţi şi sfătuiţi să trimită bani în contul unor necunoscuţi, pentru salvarea rudelor apropiate care au avut de suferit în urma unor accidente rutiere, escrocii au reuşit să găsească o nouă metodă de a câştiga încrederea victimelor. Se recomandă a fi reprezentanţi ai unor instituţii publice, reuşind astfel să pătrundă în locuinţele acestora, de unde fură bani sau diverse obiecte.
Astfel, în urmă cu aproximativ o săptămână, mai exact în 25 noiembrie, pe strada Armoniei, din municipiu, un bărbat necunoscut a bătut la uşa unei persoane, recomandându-se că este de la Primărie şi vine pentru deratizare. Aceasta l-a primit în locuinţă, iar din poşetă şi dintr-o altă încăpere bărbatul i-a sustras suma de 4.100 lei, după care s-a făcut nevăzut.
Trei zile mai târziu, în 28 noiembrie, în jurul amiezii, pe strada Aleea Astrei, din Zalău, o persoană necunoscută a pătruns într-o altă locuinţă, uşa fiind neasigurată, tot sub acelaşi pretext, de unde a sustras mai multe bijuterii din aur. „În ambele cazuri, victimele au observat că persoana care s-a prezentat la locuinţele acestora era foarte politicoasă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Potrivit acestora, cunoaşterea de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune este foarte importantă, deoarece spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora.
Pentru a nu deveni victime, IPJ Sălaj recomandă : verificaţi prin vizor identitatea vizitatorilor şi evitaţi să deschideţi la oricine (chiar dacă este femeie sau persoană în vârstă care solicită ajutor), evitaţi să deschideţi uşa diferiţilor vânzători ambulanţi sau persoanelor care spun că vin pentru verificări în apartament – verificaţi legitimaţia de serviciu sau ordinul de executare a lucrării, nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu şi vă creează convingerea că au calitatea invocată, nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini. „De asemenea, Poliţia recomandă ignorarea mesajelor în care vi se spune că aţi fost desemnat câştigător la concursuri la care nu aţi participat. Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi. Este de evitat şi trimiterea de copii după buletin sau cărţi de credit prin email sau fax. În cazul în care sunteţi sunaţi de astfel de persoane şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, să solicitaţi o întâlnire directă pentru a le da banii şi să sunaţi în acelaşi timp la 112, cerând ajutorul Poliţiei”, mai menţionează reprezentanţii IPJ Sălaj.
Cautam persoane pentru a munci in domeniul operare calculator & IT, part time/ full time. Veniturile sunt in functie de competente. Anunt valabil in toate judetele.
Cerinte
– cunostinte minime de operare, pachetul Microsoft Office
– abilitati de comunicare
– cel putin studii medii;
– varsta minima 18ani;
– experienta nu este necesara, se asigura training de specialitate.
Oferim:
– contract comisionar;
– training permanent,
– munca online , chiar de la d- voastra de acasa
– program flexibil.
Mai multe detalii pe email. Rugam Seriozitate Maxima!
margaretacovete@yahoo.ro