O întâmplare care ar trebui să fie o lecție pentru mulți dintre noi a fost înregistrată astăzi. În jurul orei 16, o geantă conținând suma de 6.700 de lei și mai multe bijuterii a fost găsită pe o bancă de pe strada 1 Mai din Jibou. Găsitorul, o femeie de 51 de ani, a anunțat de îndată autoritățile. În continuare, un echipaj de jandarmerie ajuns la fața locului a luat măsuri pentru identificarea proprietarului și înapoierea bunului pierdut.
Proprietarul, o femeie de 26 de ani din Jibou, a transmis mulțumiri jandarmilor și femeii care a găsit geanta. Este foarte important de știut că, potrivit legii, bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său, găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului, iar dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit. Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
[…] pierdut. Proprietarul, o femeie de 26 de ani din Jibou, a transmis mulțumiri… Articolul O jibouancă a găsit o geantă plină cu bani și bijuterii și a predat-o jandarmilor apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]