Pentru că au aruncat gunoiul menajer lângă punctele de colectare special amenajate din municipiu, mai mulţi cetăţeni, persoane fizice şi juridice, s-au ales cu sancţiuni. Acestea au fost aplicate de inspectorii din cadrul Primăriei Zalău – departamentul Direcţia Corp Control, în urma unor sesizări. Astfel, şapte persoane (din care două juridice) au fost depistate după ce au aruncat deșeuri la întâmplare în zona unor puncte de colectare de pe străzile Crișan, lt. col. Pretorian, Aleea Torentului și în zona Sălii Sporturilor. Cuantumul amenzilor a fost cuprins între 800 şi 1.500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 1.500 şi 2.500 de lei persoanelor juridice.
Două firme sancţionate
De asemenea, inspectorii DCC au amendat și două firme care realizează lucrări în municipiu. Una fost sancţionată pentru depozitarea de pământ pe domeniul public, respectiv pe strada Vânătorilor, cu amendă de 2.000 de lei, iar cealaltă a fost sancţionată cu 1.500 de lei pentru o lucrare la o trecere de pietoni. Mai exact este vorba despre o traversare nerefăcută corespunzător pe strada Gheorghe Doja. Pe această cale, DCC din cadrul Primăriei Zalău atrage atenția cetățenilor că astfel de acțiuni vor continua în municipiu.
[…] Pentru că au aruncat gunoiul menajer lângă punctele de colectare special amenajate din municipiu, mai mulţi cetăţeni, » Mai multe detalii […]
Puneți tomberoane subterane în tot orașul. Toți avem drepturi egale. Cu scormonitorii în gunoaie cum faceți?