Instituția Prefectului Sălaj a actualizat în cursul dimineții zilei de marți, 17 martie, situația situația privind COVID-19 în județ. Din fericire, numărul cazurilor confirmate de îmbolnăvire cu Covid – 19 nu este în creștere comparativ cu ziua precedentă, în județul Sălaj fiind înregistrat până în prezent un singur caz. Potrivit sursei citate, 75 de persoane asimptomatice se află în carantină și alte două au ieșit din carantină. De asemenea, 419 persoane sunt izolate la domiciliu și se află sub monitorizarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Sălaj, fiind asimptomatice, iar alte 251 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu. În județul Sălaj există un număr de 109 locuri, respectiv paturi în spațiile destinate carantinării, în județul Sălaj, din care 75 sunt ocupate, iar disponibile 34.
Primul caz – un bărbat în vârstă de 36 de ani
Reamintim cititorilor noștri că la începutul acestei săptămâni, mai exact luni – 16 martie a fost confirmat primul caz de coronavirus în județul Sălaj. Este vorba despre o persoană de sex masculin, 36 de ani, aflată în unul din centrele de carantină din județul Sălaj. A venit singur cu mașina personală din Italia, fiind carantinat imediat după intrarea în țară, izolat în cameră și nu a avut contact cu alte persoane. Persoana este asimptomatică și afebrilă. Bărbatul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.