Descoperirea făcută de câţiva localnici, la sfârşitul anului trecut, pe una din aleile cimitirului din Şimleu Silvaniei a pus anchetatorii pe “jar” timp de mai multe luni. O descoperire terifiantă a fost făcută în dimineața zilei de 25 octombrie 2016, de câteva persoane venite în cimitirul din oraş, la mormintele rudelor, atunci când au observat în iarbă corpul carbonizat al unei persoane. Speriaţi, oamenii au anunţat autorităţile care au ajuns în scurt timp la faţa locului şi au demarat cercetările. Anchetatorii au stabilit că în cauză este vorba despre o femeie, însă atât identitatea acesteia cât şi cauza morţii au fost stabilite după un lung şir de cercetări şi analize medico-legale.
Au fost necesare inclusiv analize ADN, acesta fiind motivul principal pentru care ancheta a durat atât de mult. Anchetatorii şimleuani au pus toate probele cap la cap, au primit analizele de la Bucureşti şi au concluzionat faptul că este vorba despre o femeie de 62 de ani, din Şimleu, care şi-a pus capăt zilelor într-un mod cumplit, dându-şi foc. Întrucât cauza a vizat un cadavru cu identitate necunoscută, iar moartea a fost catalogată drept suspectă, anchetatorii au finalizat dosarul deschis în momentul constatării faptei şi l-au înaintat procurorilor pentru soluţionare.