Magistraţii Curţii de Apel Cluj s-au pronunţat, la finele săptămânii trecute, în dosarul în care fostul director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, Mircea Martin, este acuzat de conflict de interese.
Astfel, instanţa a admis apelul sălăjeanului împotriva sentinţei penale din luna aprilie 2017 a Judecătoriei Zalău, pe care a desfiinţat-o în parte sub aspectul soluţiei pronunţate în latura penală a cauzei. Rejudecând în aceste limite, judecătorii clujeni i-a aplicat lui Martin o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare pentru conflict de interese în formă continuată, cu suspendarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. În primă instanţă, el primisese tot un an şi şase luni, însă cu un termen de încercare de trei ani şi şase luni.
Pe durata termenului de supraveghere, fostul director trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. „În baza art. 90 alin. 1 Cod Penal constată că inculpatul nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare”, se mai arată în minuta instanţei. Decizia Curţii este definitivă.
Reamintim că dosarul de conflict de interes al lui Mircea Martin a ajuns pe masa judecătorilor în luna martie a anului trecut, procurorii şi inspectorii de integritate acuzându-l că în perioada 2010-2012, în calitate de funcţionar public al DSVSA Sălaj, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat şi a ordonanţat plata primelor de asigurare aferente pentru 32 de poliţe de asigurare, încheiate la Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA. În acest fel, firma Mirvalmar SRL, deţinută de soţia şi socrul lui, a încasat 11.423,39 de lei. Magistraţii au decis să în condamne pe Martin pentru doar 21 dintre poliţe, considerând că doar acestea întrunesc elemenetele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese.
Procesul administrativ s-a soluţionat în primă instanţă la Curtea de Apel, în luna iunie, reclamantul având încă o cale de atac, recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Da , au omis sa spuna ca potrivit legi amanarea aplicarii pedepsei statul este obligat sa- i achite toate drepturile salariale si sa fie repus pe functia publica detinuta anterior. Numai ca stirile nu sunt intodeauna corect transmise. Oare de ce? Nu sa tot faci copi paste.
Da va fi pus pe functia pe care o ocupase anterior( director).
E cel mai tare om care s-a luptat pina la capat in orice speta.
nu inteleg ,va fi director din nou?
Bravo daca e asa,de unul singur sa luptat cu sistemul CIUNTIST din DSV si din propriul partid PNL