Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Cluj-Napoca, au depistat miercuri, 14 martie, şapte tineri, printre care şi un şimleuan, care aveau asupra lor substanţe interzise la deţinere.
Potrivit unui comunicat de presă al Grupării, jandarmii aflati în executarea misiunii de asigurare a intervenţiei pe linie de ordine publică pe raza zonei de competenţă teritorială, din municipiul Cluj-Napoca, respectiv pe Aleea Moldoveanu, au observat un grup de şapte persoane de sex masculin (din care cinci minori) care la apariţia jandarmilor au început să aibă un comportament suspect. În urma controlului corporal sumar executat asupra acestora, s-au găsit o substanţă vegetală de culoare maro verzuie şi o punguliţă din material plastic, un cântar de dimensiuni mici, un mojar şi suma de 60 de lei.
Printre cei şapte se număra şi şimleuanul M.R., în vârstă de 17 ani. Actul de constatare a faptei şi corpurile delicte au fost predate la DIICOT Cluj, în vederea continuării cercetărilor.