Polițiștii Postului de Poliție Cuzăplac au prins în flagrant, în acest sfârșit de săptămână, un minor de 14 ani, bănuit de comiterea unui furt din locuință. Vineri, 2 martie a.c., în jurul orei 12, o femeie din comuna Cuzăplac a sesizat Poliția despre faptul că o persoană a pătruns în locuința acesteia, de unde a sustras 600 de lei și un telefon mobil.În urma verificărilor efectuate de polițiști, persoana bănuită de comiterea faptei a fost prinsă la scurt timp după comiterea faptei, în imediata apropiere a locuinței victimei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.