Un adolescent din Moiad s-a ales cu dosar penal, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a furat din casa unei localnice din Giurtelecu Şimleului bijuterii în valoare de 1.000 de lei. Furtul a fost sesizat vineri, 24 ianuarie, poliţiştilor din comuna Măerişte de către păgubită. Aceasta a relatat că, în lipsa sa, persoane necunoscute i-au intrat în casă, furându-i bijuteriile. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, la patru zile după comiterea infracţiunii, oamenii legii au identificat autorul acesteia. Este vorba de Alexandru K., în vârstă de 17 ani, de la care au recuperat toate bijuteriile. Pe numele minorului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt.