Cu mic, cu mare, jibouanii au participat joi, 30 noiembrie, la manifestările organizate în oraș pentru a marca Ziua Națională a României.
Au fost depuse jerbe de flori la bustul a doi dintre artizanii sălăjeni ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: Simion Bărnuțiu și Iuliu Maniu, precum și la bustul Seniorului Corneliu Coposu, a avut o loc o ceremonie religioasă și o paradă militară impresionantă.
În alocuțiunea sa, primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, a declarat că „actul istoric de la 1 Decembrie 1918 reprezintă sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorinței de libertate și unitate a poporului român. Românii din toate provinciile istorice, au luat parte la făurirea propriei lor istorii, istoria poporului român, fiind prezenți cu gândul și inima, cu fapta și arma, după cum cereau vremurile. Noi, urmașii acestora, facem cunoscute, tuturor celor care vor citi aceste rânduri, gândurile noastre de recunoștință pentru cei care au făurit România Mare și sentimente de mândrie că suntem urmașii direcți ai acestor făuritori de istorie. Iar aceasta este credința noastră, că România va dăinui în veci de veci! La mulți ani, România!”.
[…] Cu mic, cu mare, jibouanii au participat joi, 30 noiembrie, la manifestările organizate în oraș pentru a marca Ziua Națională a României. Au fost depuse jerbe de flori la bustul a doi dintre artizanii sălăjeni ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: Simion Bărnuțiu și Iuliu Maniu, precum și la bustul Seniorului Corneliu Copos, a avut o loc o ceremonie religioasă și o paradă militară impresionantă. În alocuțiunea sa, primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, a declarat că „actul istoric de la 1 Decembrie 1918 reprezintă sărbătoarea de suflet a… Citeste mai mult […]