Împlinirea a 421 de ani de la ultima victorie a oștilor conduse de domnitorul Mihai Viteazu împotriva armatelor lui Sigismund Bathory a constituit, și în acest an, prilej de sărbătoare la Guruslău.
Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Sălaj, Primăria Hereclean și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a organizat astăzi, 7 august evenimentul „Guruslău 2022”, dedicat împlinirii a 421 de ani de la Bătălia de la Guruslău, în care forțele unite ale lui Mihai Viteazul și ale generalului Basta au învins armata condusă de Sigismund Báthory.
Manifestarea, care a durat peste patru ore, a avut loc pe Dealul Guruslăului, în vecinătatea Monumentului închinat voievodului și a debutat la ora 17, cu un ceremonial militar și religios, urmat de spectacolul aviatic oferit de trei elicoptere de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii și de un avion de la Aerodromul Crasna. Gardarea Monumentului a fost realizată de militari de la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” București, iar muzica a fost asigurată de Fanfara Militară a Garnizoanei Timișoara.
Programul a continuat cu un spectacol de folclor susținut de Sava Negrean Brudașcu, care a fost acompaniată de orchestra Ansamblului Folcloric „Meseșul”. Pe scena special amenajată au evoluat: Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum”, cu soliștii Andreea Vălean – Indrecan, Claudiu Costinaș, Aurora Moga Popovici, Ansamblul „Berekenye” Cehu Silvaniei și Ansamblul Folcloric „Meseșul”, cu soliștii Adriana Baciu-Bonțe, Camelia Cherecheș, Lucreția Bolba, Denisa Blaga și Adelina Costina. Pe tot parcursul manifestării, participanții au avut ocazia să viziteze standurile special amenajate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj, ADI Țara Silvaniei și Crucea Roșie.
De asemenea, cei prezenți, în special copiii, au putut participa la ateliere interactive în care s-au confecționat steagul de oaste a lui Mihai Viteazu, dar și spada și securea marelui voievod, au putut realiza brățări împletite și cusături tradiționale pe semne de carte ori au putut să își testeze cunoștințele de cultură generală.
Nu au lipsit nici demonstrațiile de prim-ajutor, cele de dresaj canin, prezentările de tehnică militară și de intervenție ale structurilor din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne și nici demonstrația culinară susținută de Mircea Groza – cunoscut promotor al bucătăriei tradiționale. Evenimentul „Guruslău 2022” s-a încheiat cu un foc de artificii.
sursa foto: facebook Florin Florian
[…] Împlinirea a 421 de la ultima victorie a oștilor conduse de domnitorul Mihai Viteazu împotriva armatelor lui Sigismund Batory a constituit, și în acest an Citeste mai mult […]
[…] Împlinirea a 421 de la ultima victorie a oștilor conduse de domnitorul Mihai Viteazu împotriva armatelor lui Sigismund Batory a constituit, și în acest an » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
După care a dat foc orașului. Super erou.