Jandarmii sălăjeni vor asigura măsurile de ordine publică la Sala Sporturilor din municipiul Zalău, marţi,18 februarie, începând cu ora 19,15, pe timpul disputării meciului de handbal dintre echipa locală HC Zalău şi HCM Baia Mare, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii Naţionale de Handbal Feminin. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, partida este caracterizată ca fiind una cu grad mediu de risc, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a Sălii Sporturilor cât şi pe traseele de deplasare ale spectatorilor. De asemenea, efectivele de jandarmi vor fi pregătite să intervină pentru restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive în situaţia în care se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, sportivilor, oficialilor, personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.