Medicul Anamaria Matioc: “Vocea umană este expresia unică a personalităţii”

Cunoscutul medic primar ORL Anamaria Matioc din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău vine cu o serie de sfaturi în ceea ce priveşte vocea umană, despre modul în care trebuie să “o îngrijim”, dar şi cum să “o prevenim” de anumite afecţiuni.

 Reporter: Având în vedere faptul că recent a fost marcată Ziua Internaţională a Vocii, inclusiv la nivel local printr-o acţiune iniţiată de dumeavoastră, ce ne puteţi spune despre voce, ce este ea?

Anamaria Matioc:  Aristotel spunea că “Toată lumea are glas. Numai omul are voce și vocea aceasta trebuie să se facă auzită în cetate”. Vocea, un miracol al fiinţei, un fenomen complex, aproape unic, este sunetul natural creat de vibrația corzilor vocale ale omului și modulat în gât, gură și cavitățile nazale, sub controlul sistemului nervos central. Vocea oferă instrumentul principal atât pentru comunicarea semantică, cât și pentru comunicarea emoțională și, prin urmare, este relevantă pentru percepția auditivă, psihologie, neurologie, cogniție, lingvistică și fonetică.  Vocea, în evoluţia omului, a contribuit în mod esențial și decisiv la dezvoltarea gândirii și inteligenței. Este un instrument crucial nu numai în educație, ci și în munca zilnică pentru aproximativ 30 la sută din întreaga populație activă. O voce funcțională este foarte importantă pentru calitatea vieții. Vocea este un instrument muzical în cânt, făcând-o parte din artă și cultură. Corpul uman poate deveni unul dintre cele mai expresive și complexe instrumente muzicale, manifestat prin voce. Caldă, liniştită, binevoitoare, înaltă, stridentă, seacă, aspră, metalică, vocea umană este ecoul personalităţii şi, indiscutabil, un semn că existăm.

Rep.: Ce afecţiuni sunt specifice vocii?

A. M.: Vocea este un mijloc important de comunicare cu ceilalți, iar patologiile care o pot afecta au un impact social major mai ales în rândul celor care depind din punct de vedere profesional de aceasta: cântăreți, actori, avocați, profesori sau orice altă profesie care implică comunicare verbală. Afecțiunile specifice vocii se încadrează în sfera ORL și chirurgie cervico-facială, necesitând tratament din partea medicilor specializați în afecțiunile gâtului, nasului, urechii și  în patologia vorbirii. Un element important în fonație este reprezentat de către corzile vocale a căror vibrație obținută prin mişcarea fluxului de aer va produce emisia de sunete. Inflamația, paralizia, dezvoltarea de excrescente sau alte patologii apărute la nivelul corzilor vocale vor perturba procesul vorbirii. Răgușeala (disfonia) este, de obicei, primul și cel mai evident simptom al unei afecțiuni laringiene care implică și afectarea corzilor vocale, dar totuși ea poate apare și ca simptom secundar în anumite afecțiuni ale aparatului respirator, sistemului nervos, endocrin sau chiar în cazul unor afecțiuni psihice, când laringele și corzile vocale nu prezintă nici o leziune organică. Pe lângă răgușeală, pacientul mai poate prezenta o serie de simptome cum ar fi : oboseala vocii, înțepături, arsuri, jenă în gât, tensiune și durere la nivelul gâtului, senzație de lipsă de aer, tuse seacă, iritativă, gust amar sau acru în gură dimineața. Diagnosticul corect al cauzelor răgușelii se face în cabinetul medicului ORL şi chirurgie cervico-facială. O evaluare completă a vocii necesită o anamneză atentă, un examen clinic ORL complet și o evaluare completă a funcțiilor laringelui și a calităților vibratorii ale corzilor vocale. Pentru aceasta, la dispoziţia clinicianului de astăzi se află o gamă largă de modalități de investigare, de la sistemele perceptuale vizuale și auditive până la tehnici acustice, aerodinamice și endoscopice. Tulburarea vocii se întâlnește frecvent în laringite, paralizia uni sau bilaterală a corzilor vocale, formațiuni canceroase sau necanceroase (noduli, polipi) ale corzilor vocale, disfonia spasmodică de factură neurologică, bâlbism (bâlbâiala).

Rep.: Ştim cu toţii despre faptul că vocea şi auzul sunt într-o „simbioză perfectă”. Cum se poate depista la timp, în primele zile sau luni de viaţa a unui copil, lipsa acestora.

A. M. : Societatea umană s-a dezvoltat pe baza comunicării, iar comunicarea între oameni este auditiv-verbală. În ultimele decenii, deși comunicarea este din ce în ce mai tehnologizată, vorbirea și auzul rămân componentele esențiale ale contactului interuman. Se spune că țipătul bebelușului la naștere este semnalul de bun venit pe care noul născutul îl transmite celor din jur. Prin urmare ne facem auzită vocea încă de la naștere, iar ulterior dobândim limbajul. În schimb hipoacuzia congenitală, care este o problemă majoră de sănătate, fiind una dintre cele mai frecvente anomalii congenitale cu o frecvență de 1 – 3/1000 de nou-născuți, reprezintă un handicap invizibil la naștere. Copilul hipoacuzic arată normal fizic (cu excepția sindroamelor genetice cu amprentă caracteristică) și, aparent, se dezvoltă normal în primul an de viață. De-abia mai târziu, după câteva luni de viață, părinții pot observa lipsa reacției copilului la sunete – nu reacționează la sunete obișnuite, la vocea mamei. În lipsa auzului, copilul ori nu poate dezvolta limbaj deloc, ori achiziționează puține cuvinte, cu tulburări importante de dicție. Și cum “puterea vorbelor, nu puterea vocii, contează” diagnosticul și tratamentul precoce al hipoacuziei la nou-născut își dovedește importanța majoră și complexă. Screeningul auditiv efectuat imediat după naștere are scopul de a detecta timpuriu deficiențele de auz congenitale și se adresează unei probleme de sănătate cu profunde implicații individuale și sociale, surditatea.

Rep.: Diagnosticul de surdo-mut poate fi tratat sau ameliorat. Ne puteţi spune ce pot să facă cei aflaţi în această situaţie, în special părinţii care au copii cu astfel de afecţiuni?

A. M.: Severitatea deficitului auditiv, mai ales dacă nu este reabilitat prin metode chirurgicale sau protetice adecvate, modelează copilul din multiple puncte de vedere. Din punct de vedere auditiv şi verbal, copilul hipoacuzic poate fi oriunde între surdomutitate și limbaj defectuos, dar acestor impedimente li se adaugă dificultățile de integrare în colectivitățile școlare, progresul academic limitat și, nu în ultimul rând, frustrări și lipsa respectului de sine. Soluţia potrivită le poate permite copiilor cu pierdere a auzului să se bucure de o viaţă plină de sunete, vorbire, râs și muzică. Chiar şi copiii născuţi surzi pot învăţa cu încredere la o şcoală de masă, pot dansa pe melodiile preferate şi vă pot auzi spunând, “te iubesc”. Există soluții, inclusiv implantul cohlear, pentru a “colora” auditiv și verbal lumea pacientului hipoacuzic. Pentru diagnostic corect si opțiuni terapeutice acești pacienți trebuie să fie consultați de un medic ORL și chirurgie cervico-facială.

Rep.: O familie în care unul sau ambii părinţi au această afecţiune riscă să aducă pe lume copii cu astfel de probleme?

A. M.: Hipoacuzia este o afecţiune determinată de multiple cauze genetice şi non-genetice. Cauzele genetice reprezintă între 50-60 la sută din hipoacuziile copilului, iar gravitatea afecţiunii este influenţată de modul de transmitere ereditar, de prezenţa unor trăsături distincte asociate (sindromice/non-sindromice) de mutaţiile cauzatoare. Pot exista familii în care surditatea să apără pe parcursul mai multor generații (și aici vorbim de transmitere ereditară) sau poate să fie ca și caz izolat de surditate, dar care ulterior în funcţie de tipul de mutaţie să-l transmită descendenților. Deşi un istoric familial poate ajuta la găsirea cauzei genetice, absența acestui istoric de hipoacuzie la membrii familiei nu înseamnă că surditatea nu e de cauza genetică. De fapt, hipoacuzia de cauza genetică poate apare și la un copil ai cărui părinți aud normal și care nu au avut rude cu hipoacuzie. De aceea e important să se coreleze informațiile obținute din examinarea fizică, testele clinice, istoricul familial (arborele genealogic) și testele genetice pentru a identifica cauza. Cunoscând cauzele hipoacuziei, consilierea genetică a pacienților vine în sprijinul acestora, clarificarea statutului genetic al membrilor familiei îi ajută să ia decizii în formate medicale şi personale. Și familiile copiilor cu hipoacuzie trebuie să ia în considerare sfatul genetic care permite aflarea riscului de apariţie a bolii la sarcinile ulterioare.

Rep.: O anumită categorie profesională, cum ar fi profesorii, solişti vocali  sunt mai expuşi la afecţiunile legate de voce. Ce sfaturi aveţi pentru cei care folosesc intens vocea?

A. M.: Profesioniștii vocali prezintă un risc crescut de leziuni la nivelul corzilor vocale, proporțional cu solicitările impuse de profesie la nivelul aparatului fonator. Soliștii vocali utilizează frecvent vocea la extremele ambitusului și la nivelul maxim al intensității şi sunt, în general, persoane sociabile, expansive, care utilizează în exces și vocea vorbită. Trebuie evitate comportamentele vocale abuzive: strigatul/țipatul, vorbitul în șoaptă, tusea / raclajul gâtului, mormăitul (grohăitul), vocalizarea în timpul exercițiilor, vorbirea în mediu zgomotos la evenimente sportive, baruri, restaurante, discoteci, mediu industrial; cântatul pe extremele ambitusului, vorbitul și cântatul excesiv în cazul unei răceli sau a unei laringite acute. Evitarea abuzului și a mal menajului vocal asigură sănătatea aparatului fonator și evită apariția comportamentelor vocale necorespunzătoare. Creșterea rezistenței la îmbolnăviri se poate realiza printr-un stil de viață sănătos, practicarea de exerciții fizice regulate, alimentație rațională, respectarea orelor de odihnă și somn. Totodată trebuie acordată atenție și reducerii riscului de infecții prin spălarea regulată a mâinilor, evitarea contactului mâinilor cu gura și ochii, evitarea contactului cu persoane bolnave.

Rep.: Este sau nu vocea reprezentativă pentru  personalitatea unei persoane. Experţii în comunicare spun că oamenii exprimă anumite trăsături de personalitate prin voce. Dumneavoastră fiind cu om cu experienţă în acest domeniu, inclusiv cu experienţă de comunicator în relaţia cu pacienţii, cu oamenii bolnavi pe care îi trataţi ce ne puteţi spune. Vocea poate oferi detalii despre persoană, despre personalitate, temperament?

A. M.: Poetul Paul Eluard spunea: “ Îți aud vocea în toate zgomotele lumii”. Aşadar, vocea, această particularitate specific umană de a emite sunete articulate, este purtătoarea istoriei noastre. Vocea umană este expresia unică a personalităţii. Intonaţia, accentul, ritmul vorbirii, tăcerile, ezitările sunt tot atâtea indicii despre ceea ce suntem, cum gândim, ce stare de spirit avem. Fiecare are personalitatea sa vocală. Fiecare voce este diferită de celelalte. Vocea umană are puterea de a capta atenţia şi încrederea celor din jur, de a motiva, de a fascina, de a seduce, de a convinge, de a linişti, aşa cum, dacă nu e bine “calibrată” şi controlată, poate modifica sensul mesajelor pe care le transmitem, poate sugera comportamente arogante, obositoare, iritante, indecise, ostile etc.

Rep.: Câteva sfaturi pentru ”îngrijirea vocii” – igiena vocală?

A. M.: Hidratarea corespunzătoare – minimum 2 litri de lichide pe zi, reducerea consumului de cafea, alcool, băuturi cofeinizate, evitarea fumatului activ şi pasiv, evitarea aerului uscat şi poluat, evitarea expunerii la substanțe iritante, dieta echilibrată, reducerea refluxului gastro-esofagian prin modificări comportamentale şi de dietă sunt câteva din regulile de igiena vocală. Pentru reducerea refluxului se recomandă: evitarea alimentației cu 3-4 ore înainte de culcare, masa de seară să fie relativ ușoară și redusă cantitativ, menținerea unei greutăți optime a organismului (dar evitarea curelor de slăbire drastice care duc la creșterea refluxului) şi administrarea de medicamente la indicația medicului.