Luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Sălaj au oferit sprijin într-o misiune de prindere a unor persoane acuzate de trafic de droguri, șantaj, lipsire de libertate, contrabandă și folosirea ilegală a armelor.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a nouă inculpați și continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar față de patru inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept. În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, trei inculpați au constituit, în județul Bistrița-Năsăud, un grup infracțional organizat, în scopul de a obține bani din activități de șantaj, lipsire de libertate, trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, iar prin amenințări, inclusiv prin folosirea unor arme, au solicitat taxă de protecție unui suspect care distribuia substanțe psihoactive. De asemenea, inculpații au organizat petreceri, la diferite cabane din județul Bistrița Năsăud, unde au comercializat substanțe psihoactive, iar pe parcursul acestor întâlniri au recrutat mai multe persoane, printre care și minori, în vederea realizării unei rețele care să distribuie substanțe psihoactive în județul Bistrița Năsăud. Procurorii au efectuat un număr de 24 de percheziții domiciliare, fiind identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 pistoale neletale, dintre care 2 supuse autorizării, un arc, sumele de 11.715 de lei, 4.240 de euro, 100 de dolari și 100 de franci elvețieni, aproximativ 70 de grame de 3-CMC, 24 de grame de substanță vegetală susceptibilă a fi canabis, 673 de plicuri ziplock nefolosite, cântare de mare precizie, grindere, telefoane mobile, laptopuri și ceasuri. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din 11 județe: Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Bihor, Suceava, Neamț și Botoșani.
[…] Luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din Sălaj au oferit sprijin într-o misiune de prindere a unor persoane acuzate de trafic de droguri, șantaj, lipsire de libertate, contrabandă și folosirea ilegală a armelor. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a nouă inculpați și continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar față de patru inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept,… Citeste mai mult […]