Un sălăjean, judecător de profesie, recent avansat la Tribunalul Sălaj, a devenit subiectul unui material publicat de site-ul Clujust.ro, primul şi singurul portal de justiţie din judeţul vecin, după cum susţin administratorii acestuia.
Atitudinea cel puţin nefirească a unui judecător, care ar trebui să fie un exemplu de etică şi moralitate, i-a determinat pe autorii articolului să-l facă public. Mai exact, magistratul în cauză circula cu o maşină de lux în parbrizul căreia era un ecuson ştampilat pe care scria ”Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie”, numele vechi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta a fost surprins de reporterul site-ul menţionat în timp ce urca în maşina parcată pe strada Dorobanţilor, lângă Tribunalul Cluj. Întrebat dacă este de la Parchetul General şi cu ce scop a venit în Cluj, acesta a răspuns că lucrează la Parchet şi a venit în vizită la Cluj. În momentul când a fost rugat să arate o legitimaţie, a spus că nu o are la el. Totodată, autorii articolului precizează că la momentul discuţiei nu cunoşteau identitatea şoferului şi faptul că unele persoane poartă la parbriz diverse ecusoane ale unor instituţii centrale în speranţa că scapă de amenzile poliţiei. De asemenea, bărbatul a spus că nu avea rost să-şi parcheze maşina în curtea Palatului de Justiţie pentru cinci minute, deşi autoturismul a stat cel puţin o oră parcat pe bulevard.
Potrivit aceleaşi surse, şoferul în cauză s-a dovedit a fi tânărul judecător George Barbura -Turcu de la secţia civilă a Judecătoriei Cluj – Napoca, care din 1 noiembrie îşi va începe activitatea la Tribunalul Sălaj. Anterior, magistratul venise la Cluj de la Judecătoria Zalău, unde a fost şi purtător de cuvânt. De asemenea, cei de la site-ul precizat, au încercat, prin intermediul unui apropiat al judecătorului, să obţină o explicaţie logică cu privire la ecusonul de la Parchet, însă acesta a transmis că nu are nimic de adăugat.
Surse din anturajul magistratului susţin că maşina, în care se afla judecătorul sălăjean, aparţine lui Lucian Pîntea, administrator şi director la două companii, care i-a dat-o să o folosească întrucât Barbura -Turcu este interesat să o cumpere. Anterior, bolidul, un Range Rover Sport, a fost achiziţionat de la o cunoscută firmă, al cărei administrator este cercetat, de curând, de DIICOT într-un dosar de evaziune de 4,5 milioane euro, tocmai pentru neplata TVA-ului la maşinile aduse din străinătate. O astfel de maşină second se vinde cu preţuri între 30.000 şi 60.000 de euro, în funcţie de câţi kilometri are la bord.
Vom reveni cu punctul de vedere al conducerii Tribunalului Sălaj.
SI TU BRUTUS!……..
Cum e Turcu e si pistolul.