Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, a avut loc vineri, 20 noiembrie, între localităţile Crasna şi Ratin. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 13,30. „Un conducător auto, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea autoturismul între localităţile menţionate, a accidentat grav un adolescent de 17 ani, din Zalău, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure”, au explicat poliţiştii. Potrivit acestora, zălăuanul a fost transportat de urgenţă la spital, iar numele sătmăreanului a fost întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.