Patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 32 de ani, bănuite de comitere unei infracţiuni de tâlhărie calificată, faptă comisă în comuna Românaşi, au fost reţinute de poliţişti. Pe numele acestora, Judecătoria Jibou a emis mandate de arestare preventivă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, la finalul săptămânii trecute, mai exact sâmbătă, 25 aprilie, imediat după miezul nopții, un bărbat din comuna Românaşi, a sesizat Poliţia, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că patru persoane necunoscute au pătruns în locuinţă și prin violenţă i-au sustras din cămară mai multe produse alimentare. Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului, au identificat în scurt timp persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 32 de ani, toţi din comuna Românaşi, dar şi o tânără de 22 de ani, din judeţul Caraş Severin. Bunurile au fost recuperate şi restituite păgubitului. Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. ”Din probatoriul administrat s-a stabilit că cele patru persoane au pătruns prin efracţie în locuinţa bărbatului, iar dintr-o cămară au sustras mai multe produse alimentare (cafea, paste făinoase, alcool și alte alimente) moment în care au fost surprinse de proprietar. Pentru a-şi asigura scăparea , au îmbrâncit victima şi au lovit-o cu pumnul în zona capului”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj. Astfel, în baza ordonanţelor de reţinere emise de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, persoanele au fost reţinute în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, ulterior, pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
„alcool și alte alimente”?
Precis erau blonzi cu ochi albaștri.
Tîlhării din astea o să fie cu miile în fiecare județ, din ce în ce mai multe, deoarece s-au întors „valorile” zburătoare și tre’ să mîncă și gura lor ceva.
Și cîte or ma fi! Asta datorită P N L ului
Neamtu a adus inapoi ciorile, iata rezultatele !
16:59 Însă pe tine nu te mai vindecă nimeni!
bine ca platim la primarie 100 lei de familie pentru paza locuitorilor ,cemai pnl-psd= aceeasi mizerie
Trei barbati si o femeie.