Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea a susținut sâmbătă, la Centrul de Cultură și Artă Sălaj, o scurtă conferință de presă în care a făcut câteva precizări legate de motivul principal pentru care s-a aflat în municipiu – Congresul al XIII-lea al UDMR, dar și scurte declarații legate de câteva proiecte importante pentru județ, respectiv autostrada Transilvania și șoseaua de centură a Zalăului. În privința autostrăzii Transilvania, liderul PSD a declarat: “Este un an pierdut din păcate, în privința acestui proiect. Am discutat cu cei responsabili, s-au demarat ori reluat, acolo unde au fost întrerupte, toate procedurile blocate până acum din diverse motive, însă tot ce pot să vă spun este aceea că această autostradă va fi finalizată, iar termenele asumate vor fi respectate. Avem resursele financiare, procedurile administrative puse la punct, în așa fel încât lucrările să înceapă. Ceea ce am sugerat, printre altele, este respectarea unui standard de calitate ridicat al lucrărilor din partea constructorului, precum și respectarea termenelor.
În România s-a creat un fel de modă în ultimul timp, prin faptul că firmele care lucrează la aceste proiecte nu reușesc, din cauza solicitărilor mari pe care le au și din alte motive, să ducă la bun sfârșit lucrarea. Se fac tot felul de contestații, se găsesc motive, în procese sunt implicate Case de avocatură mari, iar lucrurile tergiversează mereu. Dorim ca aceste neajunsuri să fie eliminate pe viitor. Aceste obiective strategice pentru România vor fi tratate cu fermitate, chiar dur aș spune, de acum înainte”.
În privința șoselei de centură a Zalăului, liderul PSD a răspuns solicitării cotidianului nostru cu referire la posibilitatea unui sprijin ferm din partea Guvernului prin ministerele de resort, fiind vorba de un proiect crucial pentru Zalău și pentru județ, cât și despre probabilitatea reluării în cel mai scurt timp a lucrărilor la tronsonul doi: “Nu fac parte din Guvern, nu am o foarte mare legătură cu Executivul, însă tot ce pot să vă spun este că, da, veți avea acest sprijin. Orice șosea de centură este importantă, prin urmare și cea a municipiului Zalău este importantă în aceeași măsură ca și celelalte. Veți avea sprijin din partea Executivului, Zalău este un oraș industrial, un municipiu în dezvoltare, prin urmare acest sprijin va veni”, a conchis Liviu Dragnea. Liderul PSD a mai vorbit despre Legea Prevenției, subliniind faptul că draftul (proiectul) acestei legi este finalizat, precum și despre Legea salarizării care, în opinia sa, la sfârșitul lunii viitoare va fi adoptată.
DRAGNEA LA BRUTARIE!
Dragnea la Centrul de Cultură și Artă. Te pomenești că nu l-o lăsat Marc la Consiliul Județean! Sau o fi vorba de cultura și arta pesedistă?
„draft” – mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim.
E un termen adoptat deja de DEX si e foarte uzual. iata ce ne explica dictionarul, ca sa nu crezi cumva ca ai inventat apa calda: DRAFT 1. plan, schiţă, proiect, ciornă; 2. plaţi prin trată; 3. detaşament trimis într-un anumit scop, întăriri, contingent (de recruţi); 4. a schiţa, a proiecta.
A venit , a vazut, a vorbit si a plecat ! aceleasi realizari ca dupa „gogosile” lui CIOLOS in doua randuri inainte de alegeri . Si nici NU ai este rusine sa mai apara lui Ciolanica !
Anonim scriitor de la 20,36. Aici este vorba despre promovarea limbii romane de catre media, carti, scoala etc. Asa cum unii ne vand tara bucata cu bucata unii „specialisti” ne vand limba vorbita. Nici eu nu am inventat apa calda dar nici tu nu ai pus coada la pruna.
Sunt curios daca cineva VREODATA o sa il intrebe pe Capalnasiu de ce ii curba aia ( periculoasa) la un drum nou!? O fi ca acolo era proprietatea domniei sale si a fost nevoie sa treaca pe acolo, ceva beneficii… Iar singura varianta era o curba anapoda????
de partea tehnica nu raspunde primarul, ci sunt compartimente tehnice in cadrul primariei care trabuiau sa-si dea „cu parerea”
Eu zic ca, până la proba contrară, să-i dăm credit lu Dragnea cu şoseau de centură a Zalăului. Nu-mi place că unii, indiferent ce-o fi, îi sar la beregată lu ăsta. Sau, nu vreţi şosea de centură ?
A venit sa tragă ceva UDMR-isti de partea lui cu promisiuni făcute aiurea?! – 12 milioane de euro pt centura – 3km de drum si 5 semafoare – singura centura din tara cu 5 semafoare !
Mai lasa-ne Dragnea si du-te la miticii tai acolo in București si vinde-le lor gogoși umpluți !
Vorbe, vorbe si iar vorbe. Stati linistiti, nu se va face nimic nici in urmatorii 100 de ani,indiferent cine va fi la guvernare. Daca nici „inaltpreacuratull” Ciolos bacsi, acest preaiubit fiu al Salajului, n-a facut nimic, credeti ca vor face altii ??! Naivitate sau prostie ??