Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis, în parte, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj privind prelungirea arestului preventiv în cazul celor opt sălăjeni arestaţi în dosarul „păcănelelor” măsluite. Mai exact, în cazul a trei inculpaţi instanţa a respins propunerea procurorilor sălăjeni şi au înlocuit măsura arestului preventiv. Este vorba de Danco Stelian, liderul grupului infracţional, aflat în prezent în Centrul de Reţinere şi Arestarea Preventivă din Satu Mare, şi Gâlgău Alexandru, în cazul cărora, judecătorii sălăjeni au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile. Cel de-al treilea inculpat care părăseşte arestul preventiv este Kiczel Robert. În cazul acestuia, instanţa a dispus măsura controlului judiciar.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi inculpaţi în dosar, aceştia rămân după gratii pentru încă 30 de zile, Este vorba de Ciascai Radu, Coman Claudiu, Paneş Remus, Covaci Paul şi Crişan Ionuţ.
Soluţia a fost pronunţată în cadrul şedinţei de marţi, 24 noiembrie, cu drept de contestare în 48 de ore de la comunicare.
De altfel, potrivit reprezentanţilor DIICOT Sălaj, procurorii au contestat deja decizia magistraţilor. De asemenea, contestaţie împotriva soluţiei instanţei sălăjene au formulat şi cei opt inculpaţi în dosar, aceasta fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj în cursul zilei de miercuri, 25 noiembrie. „Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea contestaţiilor. Acesta a fost înregistrat pe rolul instanţei clujene tot miercuri, însă nu a fost stabilit termen pentru pronunţare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, judecător Cristina Ştef.
Reamintim că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj au efectuat, în cursul zilei de 29 octombrie, 96 percheziţii domiciliare în judeţele Sălaj şi Maramureş. Potrivit acestora, a fost vorba de o acţiune ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi economice în domeniul jocurilor de noroc. S-a dispus reţinerea, şi ulterior, arestarea preventivă a şapte persoane. Liderul grupului infracţional, respectiv Danco Stelian s-a prezentat la DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj în 31 octombrie, pentru audieri, întrucât în momentul constatării infracţiunii flagrante acesta se afla în oraşul Miami – SUA, în scop turistic, după cum au precizat anchetatorii. Bărbatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate anterior, iar ulterior a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, ce a fost admisă de Tribunalul Sălaj duminică, 1 noiembrie. “În urma percheziţiei domiciliare efectuate la societatea administrată de inculpat a fost descoperit un seif în care au fost identificate următoarele sume de bani: 129.080 euro, 175.799 de lei, precum şi cantitatea de 561,66 grame aur. Aceste bunuri au fost indisponibilizate de către organul de urmărire penală până la soluţionarea cauzei. În continuare se vor efectua cercetări pentru stabilirea prejudiciului cauzat şi identificarea tuturor bunurilor provenite din desfăşurarea activităţilor infracţionale”, au concluzionat anchetatorii.
De asemenea, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondate cererile formulate de inculpaţi privind ridicarea sechestrului de pe bunuri, atât de pe cele aproape 250 de aparate de joc, cât şi de pe banii găsiţi de procurori în urma percheziţiilor. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de 25,830 de kilograme de aur, 2.291.489 de lei, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari, documente contabile, 30 de calculatoare şi laptopuri, 40 memory-stick-uri, precum şi un seif în care se găseau încă câteva sute de mii de euro.